Ministrul Educației, către Klaus Iohannis: Sunteți parte a progresului / Ligia Deca: „Școala aparține comunității”

Publicat: 09/09/2024, 10:50

Ministrul Educației a mulțumit Colegiului Mihai Viteazul, din București, pentru găzduirea copiilor fugiți din Ucraina. „Aveți toată aprecierea mea pentru că ați dat acestor copii șansa de a-și regăsi universul de învățare, după ce și-l pierduseră”, a afirmat Deca, la deschiderea anului școlar. 

Ne aflăm nu doar într-un loc al performanței dovedite, ci și într-un loc al empatiei și al toleranței, valori pe care școala are menirea să le cultive. Colegiul Mihai Viteazul din România este şcoala în care s-au deschis primele clase de copii din Ucraina fugiţi din calea războiului. Vă mulţumesc.

În acest context, ministrul a subliniat că şcoala aparţine comunităţii.

Convingerea mea este că victoriile nu pot fi doar individuale şi pentru o schimbare profundă şi de durată dialogul este cheia,  a spus ministrul Educației, îndemnând la toleranţă zero faţă orice formă de agresiune.

Deca: Domnule preşedinte, sunteţi parte din progres

Lidia Deca a evidențiat programele ministerului care vin în sprijinul progresului și a performanței.

Sprijinim progresul, însă, în aceeași măsură sprijinim performanța prin bursele de excelență olimpică pe care le acordăm. Ne dorim ca școala să fie un loc potrivit pentru o educație de calitate și avem investiții în școli, așa cum nu am avut niciodată în ultimele trei decenii.

Datorită investițiilor din toată țara și prin implicarea autorităților locale, școala poate sprijini atât performanța, cât și incluziunea și echitatea. Dotări în toate școlile laboratoare inteligente în peste 1000 de licee, microbuze școlare care vor duce la școală încă peste 200.000 de copii. O treime dintre școlile din România își sprijină copiii să recupereze decalaje de învățare prin programul național de reducere a abandonului școlar, a declarat ministrul Deca.

Ministrul Educației s-a adresat şi şefului statului, pe care l-a numit „parte a progresului”.

Domnule preşedinte, sunteţi parte din progresul despre care am vorbit. Vă mulţumesc pentru încrederea dumneavoastră că educaţia merită orice efort şi pentru investiţia din ultimul deceniu în crezul că educaţia este baza oricărei societăţi prospere bazate pe valori, a punctat Ligia Deca.

Ministrul a susţinut că învăţarea începe cu gândirea critică, liberă.

Am luptat pentru ca în fiecare clasă din fiecare şcoală din România copiii să primească bursă pentru a fi stimulaţi să îşi dorească să fie mai buni în fiecare zi. Sprijinim progresul, însă în aceeaşi măsură sprijinim performanţa, prin bursele de excelenţă olimpică pe care le acordăm. Ne dorim ca şcoala să fie un loc potrivit pentru educaţie de calitate şi avem investiţii în şcoli aşa cum nu am avut niciodată în ultimele trei decenii, a încheiat Ligia Deca.

CITEȘTE ȘI:

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
A muncit 104 zile, cu numai una de pauză, i-au cedat organele și a murit
EXCLUSIV | Dan Negru, amenințat cu moartea și luat la ”șuturi” în plină stradă! ”Vei...
FOTO. Zeița de la Montreal, în costum de baie, la 62 de ani. Cum arată...
Salariu de 8.000 de lei și 40 de zile de concediu - jobul care atrage...
Bianca Drăgușanu și Victor Slav, întâlnire de gradul zero la școala Sofiei, după declarațiile dure...
Kievul dezvoltă o bombă ghidată, cu aripi retractabile. „Ar putea lovi Rusia la fel de...
Monica Bîrlădeanu s-a integrat perfect în familia lui Gheorghiţă. Rolul de „mamă” îi vine mănuşă!
Un bebeluș de 23 de zile din Suceava a ajuns la spital cu mai multe...
Două tinere, ucise de același bărbat în Constanța. Una dintre ele, găsită sfâșiată de șacali,...
România intră sub cod galben de ploi! Harta zonelor vizate
„M-a împietrit de tot durerea ta…” Un tânăr de 18 ani și-a pierdut viața în...
Adela Popescu trece printr-o criză de nervi și îl bate pe Radu Vâlcan, în fata...
Se interzice circulația mașinilor pe timpul nopții? Decizia va fi luată la nivelul UE
Ce portofoliu ar putea primi România în Comisia Europeană
Cea mai POPULARĂ metodă de slăbit crește RISCUL de CANCER
A lovit tragedia! Marele sportiv al ţării s-a stins. L-a ucis un șofer beat, chiar...
România i-a lăsat fără cuvinte. Străinii care au lăsat mesaje incredibile
O femeie a vrut să meargă în camera fetiței sale, însă a încremenit de spaimă...
Și-a răpit copilul și a amenințat că îl omoară! Ireal de ce a recurs tatăl...
Adriana Bahmuțeanu a vorbit despre discriminările de care a avut parte din copilărie. Cum le-a...
Will Jennings, co-autorul piesei "My Heart Will Go On", a murit la vârsta de 80...
BANCUL ZILEI. Sultanul: - Eunuc, adu-mi nevasta cu numărul 80!
Astronomii ar fi descoperit sursa pentru energia vântului solar